Opera învăluie spectatorul într-un vis de amurg, reprezentând un râu liniștit iluminat de strălucirea moale, argintie a lunii. Pânza este dominată de nuanțe adânci de albastru și negru, creând o atmosferă care vorbește despre liniște și misterul nopții. Luna atârnă joasă pe cer; prezența sa este atât impunătoare, cât și reconfortantă; proiectează o cale strălucitoare pe apă, strălucind cu o calitate etereală. Nori întunecați plutesc apropiate, marginile lor fiind atinse de lumina lunii, contrastând subtil cu întunericul catifelat al cerului.

Râul se șerpău grațios prin peisaj, conducând privirea către țărmuri îndepărtate care se estompează în umbră. O figură neclară stă singură pe malul râului, poate o reflecție a singurătății în îmbrățișarea naturii, invitând la contemplări emoționale. Paleta — bogată în nuanțe adânci de albastru și argint cu nuanțe de brun pământ — evocă un răspuns emoțional adâncit în liniște și introspecție. Scena surprinde un moment în care natura este atât măreață, cât și intimă, permițând spectatorului să se oprească și să reflecteze asupra frumuseții nopții, precum și asupra simplității peisajului, care a fost schimbat pentru totdeauna de lumina blândă a lunii.