Opera ne cufundă într-o scenă de iarnă senină. Casele, cu acoperișurile acoperite de zăpadă albă imaculată, se adună, ca și cum ar căuta căldură. Artistul surprinde cu măiestrie jocul de lumină și umbră peste peisajul înzăpezit, texturile acoperișurilor sunt redate cu atenție. Paleta de culori este dominată de albastru rece, alb și gri, creând o senzație de singurătate rece, dar pașnică. Sentimentul general este de contemplație liniștită, un moment înghețat în timp.

Privind mai departe, variațiile subtile în textura zăpezii, tușele moi care definesc dealurile îndepărtate și senzația aproape melancolică a cerului estompat evocă un sentiment de atemporalitate. Este ca și cum o liniște blândă s-a lăsat peste lume, unde aproape se poate auzi foșnetul ușor al pașilor în zăpadă. Există o liniște, o puritate în scenă care este atât liniștitoare, cât și ușor nostalgică, invitând privitorul să evadeze în îmbrățișarea iernii.