Această gravură pe lemn evocă o scenă liniștită de iarnă la un templu, unde zăpada proaspătă acoperă pământul. Compoziția se concentrează pe o poartă roșie intensă a templului, care contrastează puternic cu albul zăpezii și albastrul închis al cerului la amurg, atrăgând privirea imediat. Copacii încărcați de zăpadă se apleacă ușor deasupra, ramurile lor fiind conturate delicat pe cerul amurgului, sporind atmosfera calmă și contemplativă. Două figuri merg pe o potecă, fiecare sub o umbrelă, urmele lor pe zăpadă sunt abia vizibile — un gest narativ delicat care adaugă viață și mișcare acestei scene statice.

Artistul folosește tehnici tradiționale ukiyo-e, cu linii fine și clare și culori stratificate care oferă adâncime și textură, vizibile mai ales în gradațiile cerului și în moliciunea zăpezii. Paleta sobră, dar armonioasă, subliniază liniștea și invită privitorul să simtă tăcerea unei seri de iarnă. Din punct de vedere istoric, această lucrare reflectă renașterea gravurilor japoneze de peisaj de la începutul secolului XX, combinând estetica clasică cu o sensibilitate introspectivă modernă. Emoțional, opera evocă o stare de meditație pașnică — aproape că poți auzi fulgii de zăpadă căzând și simți aerul rece, transportând privitorul în acest moment liniștit, plin de respect cultural.