Hasui Kawase

Hasui Kawase (川瀬 巴水, 18 mai 1883 – 7 noiembrie 1957) este unul dintre cei mai importanți și prolifici gravori în lemn japonezi ai secolului al XX-lea. O figură de frunte a mișcării shin-hanga („noi gravuri”), Hasui a îmbinat cu măiestrie estetica tradițională japoneză cu influențele artistice occidentale, în special în gravurile sale peisagistice evocatoare. Născut Bunjiro Kawase în Shiba, Tokyo, a devenit renumit pentru abilitatea sa de a surprinde frumusețea senină și nuanțele atmosferice ale diverselor peisaje ale Japoniei, descriind momente de zori, amurg, ploaie, zăpadă și lumina lunii cu o sensibilitate poetică de neegalat. Lucrările sale, adesea caracterizate prin liniște și detalii meticuloase, au căutat să portretizeze o viziune idealizată, dar relatabilă, a Japoniei într-o perioadă de modernizare rapidă, atrăgând atât publicul autohton, cât și pe cel internațional.

Viața timpurie a lui Hasui a prezentat provocări pentru aspirațiile sale artistice. Părinții săi, care conduceau o afacere en-gros de mătase și ață, i-au descurajat inițial urmărirea artei, îndemnându-l să preia afacerea familiei. Cu toate acestea, falimentul afacerii când Hasui avea 26 de ani a devenit un moment crucial, eliberându-l pentru a se dedica artei. Primise deja o oarecare pregătire timpurie de la pictorul Aoyagi Bokusen și studiase pictura în tuș cu Araki Kanyu. Căutând instruire formală, l-a abordat pe Kiyokata Kaburagi, un pictor Nihonga proeminent, dar inițial i s-a recomandat să studieze yōga (pictură în stil occidental). Hasui a urmat acest sfat, studiind cu Okada Saburōsuke timp de doi ani. Perseverența sa a dat roade când a aplicat din nou la Kaburagi și a fost acceptat, primind numele de artist „Hasui”, care înseamnă „apă țâșnind dintr-un izvor”, un nume care rezonat cu numele său de familie „Kawase” (repezișuri de râu) și prefigura fluiditatea și temele naturale ale operei sale viitoare. Unchiul său, Kanagaki Robun, un autor remarcabil și un pionier al manga, ar fi putut, de asemenea, să exercite o influență creativă timpurie.

Punctul de cotitură real în cariera lui Hasui a venit odată cu incursiunea sa în gravura în lemn. Inspirat de o expoziție a celor „Opt vederi ale lacului Biwa” de Shinsui Itō, Hasui l-a abordat pe editorul lui Shinsui, Shōzaburō Watanabe, un susținător cheie al mișcării shin-hanga. Această întâlnire din 1918 a marcat începutul unei colaborări lungi și fructuoase. Watanabe a publicat primele gravuri experimentale ale lui Hasui, urmate de serii de succes precum „Douăsprezece scene din Tokyo” (1919), „Opt vederi din sud-est” (1919) și primele „Suveniruri de călătorie” (1919). Tragedia a lovit în 1923, când Marele Cutremur din Kantō a devastat Tokyo, distrugând atelierul lui Watanabe, inclusiv blocurile de lemn finalizate ale lui Hasui și, în mod devastator, peste 188 dintre caietele sale personale de schițe pline de desene peisagistice neprețuite. Hasui însuși și-a pierdut casa în dezastru.

În ciuda acestei pierderi profunde, Hasui a demonstrat o reziliență remarcabilă. Mai târziu, în 1923, a pornit în ample turnee de schițe prin regiunile Hokuriku, San'in și San'yō din Japonia. Schițele din aceste călătorii, în special o călătorie de 102 zile, au devenit fundamentul multor gravuri ulterioare, inclusiv a treia sa serie de „Suveniruri de călătorie” (1924). Această perioadă a cunoscut o creștere notabilă a vivacității culorilor sale și a realismului compozițiilor sale, sporindu-i și mai mult reputația. Gravura sa din 1925, „Zōjō-ji în Shiba” din seria „Douăzeci de vederi ale Tōkyō”, a devenit un succes imens și una dintre cele mai bine vândute lucrări ale sale. O altă piesă populară, „Luna în Magome”, a urmat în 1930. Prin munca sa continuă cu Watanabe și eforturile cunoscătorilor precum americanul Robert O. Muller, gravurile lui Hasui au obținut o recunoaștere internațională semnificativă, în special în Statele Unite, unde era considerat un gravor peisagist de frunte la mijlocul anilor 1930.

Stilul artistic al lui Hasui se caracterizează prin concentrarea sa aproape exclusivă asupra peisajelor și peisajelor urbane, extrase din observația directă în timpul călătoriilor sale. Spre deosebire de maeștrii anteriori ai ukiyo-e, care adesea descriau situri istorice sau turistice celebre (meisho-e), Hasui alegea frecvent localități liniștite, modeste, surprinzând frumusețea tăcută a unui Japonia în curs de urbanizare. A fost un maestru în descrierea condițiilor atmosferice – căderea blândă a zăpezii, strălucirea delicată a crepusculului, luciul reflectorizant al străzilor umede de ploaie și liniștea senină a nopților luminate de lună. Deși se considera un realist și încorpora pregătirea sa în yōga în perspectivă și lumină naturalistă, lucrările sale evocă un răspuns poetic și emoțional profund. A subliniat natura colaborativă crucială a shin-hanga, necesitând o „comunicare telepatică” între designer, gravor și tipograf pentru a obține efectul dorit. Deși figurile sunt rare în gravurile sale, atunci când sunt prezente, sunt adesea solitare, adăugând la scara scenei și la starea contemplativă, uneori interpretate ca reflecții ale propriei sale singurătăți sau ale grandorii naturii asupra umanității.

De-a lungul carierei sale de aproape patruzeci de ani, Hasui Kawase a proiectat aproximativ 620 de gravuri în lemn. Devotamentul său față de meșteșugul său și contribuția sa la cultura japoneză au fost recunoscute oficial în 1956, când a fost desemnat Tezaur Național Viu. Această onoare s-a bazat parțial pe gravura sa „Zăpadă la Zōjō-ji” (1953), al cărei proces de creare a fost meticulos documentat de guvern. În ciuda faptului că s-a confruntat cu o altă tragedie personală când casa i-a fost distrusă din nou în timpul raidurilor aeriene din Al Doilea Război Mondial, Hasui a continuat să creeze. A murit de cancer la 7 noiembrie 1957, la vârsta de 74 de ani. Adesea denumit „Hiroshige al erei Showa” sau „poetul călătoriei”, moștenirea lui Hasui dăinuie. Gravurile sale sunt celebrate pentru strălucirea lor tehnică, frumusețea senină și portretizarea nostalgică a Japoniei și sunt foarte căutate de colecționari, inclusiv de personalități notabile precum Steve Jobs. Opera sa se află în muzee prestigioase din întreaga lume, consolidându-i statutul de unul dintre ultimii mari maeștri ai gravurii peisagistice japoneze.