Scena se desfășoară cu o liniște tăcută, o îmbrățișare de iarnă care se așează peste peisaj. O casă, a cărei fațadă este înmuiată de lumina estompată a cerului înnorat, se ridică ca punct focal. Artistul a surprins cu măiestrie textura zăpezii, nu doar pe pământ, ci și lipită strâns de copaci, transformând formele lor în mase sculpturale. Tușele de pensulă, vizibile în mod deliberat, creează o senzație de mișcare, un dans delicat al vântului prin ramuri.

Două figuri, simple sugestii de oameni, merg de-a lungul unei cărări, formele lor fuzionând cu perspectiva atmosferică. Compoziția este o mărturie a abilității artistului de a capta nuanțele subtile de lumină și umbră. Paleta de culori, dominată de albastrul rece, gri și alb, evocă un sentiment de liniște, un moment de pauză în inima iernii. Aproape că simt aerul proaspăt, aud trosnetul zăpezii sub picioarele mele.