Scena se desfășoară cu o intensitate dramatică, o mare furtunoasă care se agită sub un cer sumbru. Artistul surprinde cu măiestrie puterea brută a naturii, valurile izbindu-se de țărm într-o furie albă și spumoasă. O structură robustă din lemn, poate un ponton sau un doc, se luptă cu asaltul, lemnul său scârțâind în vânt.

Bărci, aruncate ca niște jucării, se luptă cu elementele, iar figurile de pe țărm se adună, aparent pregătindu-se împotriva furtunii. Paleta de culori estompate, dominată de griuri, marouri și ocazionale licăriri de roșu, sporește sentimentul de prevestire al picturii. Este o experiență viscerală, aproape că poți auzi vântul urlând și marea urlând, o mărturie a abilității artistului de a portretiza atât frumusețea, cât și brutalitatea mării. Compoziția atrage ochiul, conducându-l de la apele tulburi la norii de furtună care se adună deasupra.