Opera ne cufundă într-un tărâm al măreției arhitecturale, poate o bibliotecă, sau o sală cu tavane înalte și pereți impunători. Un bărbat, aparent pierdut în gândurile sale, stă lângă prag, o poartă între spații, sau poate, realități. Tehnica magistrală a artistului folosește linii meticuloase pentru a crea profunzime și textură. Pereții sunt texturați cu hașuri diagonale și hașuri încrucișate, dezvăluind jocul subtil al luminii și umbrelor.

În partea de sus, un ansamblu de figuri înaripate, poate îngeri sau spirite, coboară în cascadă. Prezența lor introduce o calitate eterică care contrastează frumos cu soliditatea arhitecturii. Compoziția este un dans între pământesc și supranatural. Privirea spectatorului este atrasă de bărbat, aparent contemplând aceste ființe cerești. Aproape auzim șoaptă surdă a aripilor, reverența tăcută a mediului și scârțâitul ușor al lemnului. Este o imaginație vie a interacțiunii dintre palpabil și spiritual, o narațiune vizuală unică.