John Everett Millais

Sir John Everett Millais (1829-1896) a fost o figură impunătoare în arta britanică a secolului al XIX-lea, renumit ca un copil minune, cofondator al revoluționarei Frății Prerafaelite (PRB) și, mai târziu, unul dintre cei mai de succes și bogați artiști ai epocii sale. Născut în Southampton într-o proeminentă familie din Jersey, talentele artistice ale lui Millais au fost evidente de la o vârstă excepțional de fragedă. Mama sa, o forță motrice în primii săi ani de viață, a facilitat mutarea familiei la Londra în 1838 pentru a-i cultiva darul. A urmat cursurile Școlii de Artă Sass și, la vârsta fără precedent de unsprezece ani, a devenit cel mai tânăr student admis vreodată la Școlile Academiei Regale în 1840. Precociitatea sa a fost confirmată de numeroase premii, inclusiv o medalie de argint pentru desen în 1843 și o medalie de aur în 1847 pentru pictura sa istorică, *Tribul lui Beniamin răpind fiicele din Șilo*.

În 1848, Millais, alături de colegii săi studenți William Holman Hunt și Dante Gabriel Rossetti, a format Frăția Prerafaelită. Acest grup rebel a căutat să răstoarne convențiile artistice academice predominante, pe care le considerau stagnante și excesiv de dependente de stilul lui Rafael și al succesorilor săi. PRB a pledat pentru o întoarcere la realismul detaliat, culoarea vibrantă și seriozitatea pe care le percepeau în arta Renașterii timpurii, îndemnând artiștii să „meargă la natură”. Primele lucrări PRB ale lui Millais au exemplificat aceste idealuri. *Isabella* (1849) a fost prima sa pictură majoră în acest stil, urmată de foarte controversatul *Hristos în casa părinților săi* (1850). Această ultimă lucrare, înfățișând Sfânta Familie cu un realism neclintit într-un modest atelier de tâmplărie, a fost criticată aspru de critici, inclusiv de Charles Dickens, pentru lipsa percepută de idealizare și ireverență. Cu toate acestea, Millais a obținut curând aprecieri critice și populare cu lucrări precum *Ofelia* (1851-52), o reprezentare tulburător de frumoasă a eroinei tragice a lui Shakespeare, care a devenit o imagine iconică a mișcării prerafaelite, și *Ordinul de eliberare, 1746* (1853).

Anii 1850 au marcat o perioadă de tranziție personală și artistică semnificativă pentru Millais. Prietenia sa cu influentul critic de artă John Ruskin, un susținător timpuriu al PRB, a dus la cunoașterea soției lui Ruskin, Effie Gray. În timp ce îi picta portretul pentru *Ordinul de eliberare*, Millais și Effie s-au îndrăgostit. După anularea căsătoriei ei cu Ruskin în 1854, Effie și Millais s-au căsătorit în 1855. Această perioadă l-a văzut, de asemenea, pe Millais îndepărtându-se treptat de detaliul meticulos și simbolismul deschis al stilului său prerafaelit timpuriu către o abordare mai largă, mai picturală. Această schimbare, parțial determinată de nevoia de a-și întreține familia în creștere, a fost văzută de unii, inclusiv Ruskin și William Morris, ca un compromis al integrității sale artistice. Cu toate acestea, lucrările sale ulterioare au atins o popularitate imensă. A devenit un ilustrator prolific, contribuind la ediția Moxon a poemelor lui Tennyson și la diverse periodice, și a excelat în pictarea reprezentărilor sentimentale ale copiilor, cum ar fi faimoasele *Baloane de săpun* (1886), folosite ulterior pentru o reclamă la săpunul Pears, și portrete ale unor femei elegante.

Începând cu anii 1870, Millais și-a consolidat reputația de portretist de frunte, surprinzând asemănările unor personalități proeminente precum Thomas Carlyle, William Gladstone, Benjamin Disraeli și Alfred, Lord Tennyson. Portretele sale au fost admirate pentru perspicacitatea lor psihologică și abilitatea tehnică, adesea comparate cu Vechii Maeștri precum Velázquez. A explorat, de asemenea, teme istorice, adesea cu o tentă patriotică, în picturi precum *Copilăria lui Raleigh* (1871) și *Pasajul de Nord-Vest* (1874). Alături de portretistică, Millais a produs un corpus semnificativ de picturi peisagistice, în special scene din Perthshire, Scoția, unde își petrecea frecvent vacanțele. Aceste peisaje, precum *Octombrie rece* (1870), sunt adesea tomnatice, melancolice și evocatoare ale unui sentiment de efemeritate, pictate cu o tușă mai liberă, mai atmosferică decât lucrările sale anterioare.

Cariera lui Millais a fost plină de onoruri. A fost ales Asociat al Academiei Regale în 1853 și Academician cu drepturi depline în 1863. În 1885, a devenit primul artist care a fost creat baronet, o dovadă a poziției sale stimate în societatea victoriană. Cariera sa a culminat cu alegerea sa ca Președinte al Academiei Regale în februarie 1896, succedându-i Lordului Leighton. În mod tragic, mandatul său a fost scurt; suferind deja de cancer la gât, Millais a murit la Londra la 13 august 1896 și a fost înmormântat în Catedrala Sf. Paul. În ciuda criticilor aduse succesului său comercial ulterior, moștenirea lui Millais dăinuie. A fost o figură pivotală care a navigat și a modelat peisajul artistic complex al Marii Britanii victoriene, lăsând în urmă un corpus de lucrări divers și influent care continuă să fie reevaluat și admirat. Viața și relațiile sale, în special triunghiul amoros care l-a implicat pe Ruskin, au rămas, de asemenea, subiecte de fascinație publică durabilă.