Feng Zikai

Feng Zikai (9 noiembrie 1898 – 15 septembrie 1975) a fost un artist, scriitor și educator chinez seminal, a cărui carieră poliedrică a modelat în mod semnificativ cultura chineză a secolului XX. Născut în Shimenwan, provincia Zhejiang, într-o perioadă de profunde tulburări sociale și politice, viața lui Feng a cuprins căderea dinastiei Qing, tumultuoasa eră republicană, Al Doilea Război Sino-Japonez și ascensiunea Republicii Populare Chineze, inclusiv Revoluția Culturală. Opera sa, în special *manhua* (benzi desenate/caricaturi) și eseurile sale pioniere, oferă un comentariu emoționant asupra intersecției acestor schimbări istorice cu viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, adesea impregnată de un profund simț al umanismului și al filozofiei budiste.

Călătoria artistică a lui Feng a început în tinerețe, hrănită de o fascinație timpurie pentru ilustrații, în ciuda așteptărilor mai tradiționale ale familiei sale. Un moment crucial în educația sa a fost perioada petrecută la Prima Școală Normală din Zhejiang (actuala Școală Gimnazială Hangzhou), unde a studiat sub îndrumarea lui Li Shutong (ulterior Maestrul Hong Yi), un renumit artist și călugăr budist. Li l-a introdus pe Feng în tehnicile de schiță occidentale și, în mod crucial, i-a insuflat convingerea că abilitatea artistică trebuie să fie împletită cu caracterul moral. Acest principiu a devenit o piatră de temelie a filozofiei artistice a lui Feng. În 1921, Feng a studiat pentru scurt timp la Tokyo, unde a întâlnit opera artiștilor japonezi precum Takehisa Yumeji și și-a dezvoltat în continuare stilul unic, îmbinând pictura tradițională chineză în tuș cu sensibilități moderne și un accent pe simplitatea expresivă.

La întoarcerea sa în China, Feng a devenit un artist prolific și o figură influentă în cercurile intelectuale din Shanghai. Este considerat pe scară largă unul dintre părinții *manhua* chineze moderne. Caricaturile sale, adesea caracterizate prin umorul lor blând, căldură și observația ascuțită a naturii umane, în special a inocenței copiilor, au câștigat o imensă popularitate prin publicații precum *Wenxue Zhoubao* (Săptămânalul Literar), unde seria sa „Zikai Manhua” a debutat în 1925. Termenul *manhua* însuși a câștigat proeminență datorită operei sale. De asemenea, a lucrat intensiv cu Kaiming Book Company ca editor și ilustrator, folosindu-și arta pentru a disemina valori umanitare și gândire estetică, în special cititorilor tineri. Stilul său era accesibil, prezentând adesea linii simple și legende evocatoare, făcând ideile sociale și filozofice complexe ușor de înțeles pentru un public larg.

Cataclismul celui de-Al Doilea Război Sino-Japonez l-a afectat profund pe Feng. A devenit refugiat, pierzându-și casa, Sala Yuanyuan. În această perioadă, arta sa a căpătat un ton mai sumbru, înfățișând tragediile războiului și suferința oamenilor de rând, menținând însă întotdeauna o perspectivă plină de compasiune, evitând dezumanizarea inamicului. O operă monumentală, colecția în mai multe volume „Picturi pentru Conservarea Vieții” (護生畫集), începută în 1928 ca un omagiu adus profesorului său Li Shutong și continuată de-a lungul deceniilor, reflectă convingerile sale budiste profunde și angajamentul său față de compasiune pentru toate ființele vii. Această serie, adesea creată în colaborare sau cu încurajarea unor figuri budiste, a devenit una dintre moștenirile sale cele mai durabile, cu volume finalizate chiar și în circumstanțe cumplite.

După fondarea Republicii Populare Chineze în 1949, cariera lui Feng a navigat prin maree politice complexe. Deși inițial a deținut poziții proeminente în cercurile artistice și literare, cum ar fi membru al consiliului Asociației Artiștilor Chinezi și președinte al Academiei de Pictură Chineză din Shanghai, s-a confruntat cu control și presiune în perioade precum Marele Salt Înainte și Revoluția Culturală. În ciuda încercărilor de „reeducare”, și-a menținut în mare parte convingerile personale, orientându-se către traducerea literaturii ruse și japoneze ca mijloc de expresie intelectuală atunci când producția sa artistică era constrânsă. A tradus opere semnificative precum „Povestea lui Genji”. Chiar și în vremuri dificile, a continuat în secret să lucreze la „Picturi pentru Conservarea Vieții”. Aprecierea prim-ministrului Zhou Enlai pentru opera sa anterioară i-a oferit o oarecare protecție și a dus la o compilare a caricaturilor sale.

Moștenirea lui Feng Zikai este profundă și poliedrică. A murit de cancer pulmonar în 1975, dar influența sa dăinuie prin vasta sa operă, care include mii de *manhua*, eseuri, traduceri și piese caligrafice. Contribuțiile sale filozofice, în special conceptul de „inimă de copil” (童心) derivat din Mencius și gândirea budistă, subliniază importanța inocenței, empatiei și a unei perspective pure în înțelegerea lumii și cultivarea compasiunii. Premiul Feng Zikai pentru Cărți Ilustrate pentru Copii din China, înființat în onoarea sa, subliniază impactul său durabil asupra literaturii și artei pentru copii. Abilitatea sa de a surprinde esența experienței umane cu simplitate, căldură și o perspectivă profundă îi asigură locul ca unul dintre cei mai iubiți și influenți artiști moderni ai Chinei, ale cărui opere continuă să rezoneze pe scară largă.