O viziune a seninătății se dezvăluie, redată cu o atingere delicată. O femeie, punctul central, este drapată într-o rochie albă fluidă și o mantie albastră închisă, maiestuoasă, care o înconjoară. Mâinile ei sunt ușor împreunate în rugăciune, expresia ei este senină. Deasupra ei, în tărâmul eteric al norilor, o figură divină emană o strălucire aurie, moale, adăugând un element de sublim. La picioarele ei, se adună figuri cherubinice, tenurile lor roz și pozitiile jucause contrastând cu solemnitatea de sus, adăugând o notă de energie jucăușă scenei altfel solemne. Unul dintre ei prezintă un buchet de crini, simboluri ale purității. Compoziția este o interacțiune magistrală de lumină și umbră, ghidând ochiul prin scenă, de la tonurile pământii de dedesubt, la albul strălucitor al rochiei și albastrul viu al mantiei și în sus până la strălucirea cerească. Opera rezonează cu o intensitate liniștită, culorile creează un sentiment de frumusețe supranaturală; iar impresia generală este de reverență pașnică.