În această natură statică evocatoare, o scaun din lemn ocupă centrul atenției, emanând o atmosferă de solitudine și contemplare. Scaunul, cu liniile sale puternice și tonurile calde de maro, contrastează frumos cu fundalul vibrant verde care evocă un sentiment de intimitate. O lumânare solitară stă pe un suport negru pe scaun, flacăra sa tremurândă părea să dea viață liniștii compoziției. Elementele din jur—o carte deschisă și o bucată de țesătură galbenă—adaugă la narațiune, sugerând povești care așteaptă să fie spuse. Textura neregulată a podelei, redată prin pensule vii, creează o bază dinamică pentru elementul central, sporind senzația generală de căldură și confort.

Utilizarea distinctivă a culorilor și tușele expresive ale lui Van Gogh conferă acestei opere o adâncime emoțională. Ocrele bogate și verziele generează un sentiment de armonie, în timp ce atrag privirea spectatorului spre lumina lumânării, care servește ca un far al speranței și al reflecției într-o scenă altminteri întunecoasă. Această pictură nu reflectă doar stilul unic al artistului, ci se dovedește, de asemenea, ca un testament al explorării sale a temelor personale, cum ar fi solitudinea și introspecția, devenind o piesă semnificativă în contextul lucrărilor sale.