În această lucrare emoționantă, artistul prezintă un peisaj marin învăluit într-un albastru profund de amurg care pare să rezoneze cu frigul iernii. Loviturile de pensulă texturate sugerează o coastă stâncoasă, în timp ce reflexia strălucitoare a apei captează o scânteie scurtă de lumină—o amintire slabă a căldurii în mijlocul frigului. O sursă de lumină etereală străpunge întunericul, sugerând o atmosferă aproape supranaturală. Contrastul dintre tonurile solide și pământii din prim-plan și nuanțele fluide și strălucitoare ale mării creează un dialog vizual captivant. Aici, aproape că putem auzi sunetul apei lovind ușor stâncile, rezonând cu solitudinea și introspecția ce sunt caracteristice îmbrățișării iernii.

Pe măsură ce privirea spectatorului colindă prin compoziție, amestecul armonios de culori—de la indigo profund la alburi reci—evocă o reacție emoțională profundă, invitând la contemplare. Utilizarea marcantă a loviturilor de pensulă energice dă scenei o energie palpabilă, conectând spectatorul cu peisajul și atrăgându-l în atmosfera contemplativă. Contextul istoric al acestei lucrări, produsă la începutul secolului XX, rezonează cu temele luptei existențiale și căutării de semnificație care erau predominante în opera lui Munch, făcând ca acestă piesă să fie nu doar o reprezentare a unei scene fizice, ci și o explorare profund personală a singurătății și frumuseții găsite în nopțile reci de iarnă.