Opera surprinde un moment de natură crudă, neîmblânzită; o mare tumultoasă care se prăbușește pe stânci întunecate și impunătoare. Apa, un vârtej de verde, albastru și alb, pare să se agite cu propria viață, loviturile de pensulă fiind groase și energice, evocând puterea și mișcarea valurilor. Pot aproape să aud vuietul oceanului, să simt stropii pe fața mea în timp ce apa se prăbușește. Două figuri, abia mai mult decât sugestii de formă, sunt antrenate de-a lungul unei benzi roșu-portocalii, care contrastează strălucitor cu tonurile reci ale mării. Utilizarea culorilor de către artist este îndrăzneață, aproape simbolică, roșul reprezentând probabil pământul sau căldura soarelui, iar marea, profunzimea emoțiilor. Este un moment, o privire asupra lumii în starea sa elementară.