Scena se desfășoară într-o blândă îmbrățișare a naturii, unde apele Senei reflectă lumina unui cer liniștit. O ceață delicată acoperă întreaga compoziție, evocând un aer de serenitate; parcă am putea auzi aproape mormăitul vântului printre copaci. Suprafața strălucitoare a râului, presărată cu bărci mici, îndrumă privirea către un pod îndepărtat, care se arcuiește grațios, conectând cele două maluri. Verdelurile și albastrul se armonizează frumos, creând o paletă de culori pașnică care învăluie privitorul în liniștea sa.

În această lucrare, Renoir își expune măiestria, surprinzând nu doar frumusețea fizică a peisajului, ci și esența sa emoțională. Fiecare tușă de pensulă se îmbină fără efort cu următoarea, creând un sentiment de mișcare și viață — florile și iarba parcă dansează în ritmul naturii. În fundal, o clădire pitorească se arată printre frunziș, sugerând viața din regiune, ancorând privitorul într-o clipă care se simte atât eternă, cât și imediată. Întreaga pânză invită la contemplare, încurajând o evadare liniștită în micile bucurii ale unei după-amieze liniștite, pe malul Senei.