Théodore Rousseau

Étienne Pierre Théodore Rousseau, născut la Paris pe 15 aprilie 1812, a fost o figură centrală în arta franceză a secolului al XIX-lea și liderul incontestabil al Școlii de la Barbizon de pictori peisagiști. Fiu de croitor, Rousseau și-a descoperit vocația artistică la vârsta de 14 ani, în timpul unei călătorii în regiunea Jura, unde frumusețea brută a peisajului i-a aprins o pasiune pe viață. Deși a primit o pregătire formală de la pictori neoclasici precum Joseph Rémond, a devenit rapid nemulțumit de tradițiile academice rigide. Inspirat de naturalismul maeștrilor olandezi din secolul al XVII-lea și de lucrările atmosferice ale contemporanilor englezi precum John Constable, Rousseau a decis să picteze direct din natură. Această practică de a picta *en plein air* (în aer liber) a fost revoluționară la vremea respectivă, stabilindu-i angajamentul de a reda natura nu ca un fundal idealizat pentru narațiuni istorice, ci ca un subiect puternic și dinamic în sine.

Cariera timpurie a lui Rousseau a fost o călătorie tumultoasă de acceptare efemeră și respingere profundă. A expus pentru prima dată la prestigiosul Salon de la Paris în 1831, obținând o oarecare recunoaștere timpurie. Cu toate acestea, ruptura sa de convenție s-a dovedit a fi prea radicală pentru juriul conservator. În 1836, pânza sa ambițioasă, *Coborârea vitelor*, a fost refuzată, marcând începutul unui exil de șapte ani de la Salon, timp în care fiecare lucrare trimisă a fost respinsă. Această cenzură persistentă i-a adus porecla „le grand refusé” (marele refuzat). În ciuda interdicției de a participa la expoziții oficiale, reputația sa a crescut în mod paradoxal în cercurile progresiste. Susținut de critici influenți și de alți artiști, Rousseau a devenit un simbol al integrității artistice și al sfidării împotriva sistemului academic învechit, opera sa fiind admirată pentru originalitate și profunzime emoțională.

Neînfricat de respingerea oficială, Rousseau a căutat refugiu și inspirație în peisajul rural francez. A vizitat pentru prima dată Pădurea Fontainebleau în 1833 și, în anii 1840, s-a stabilit în satul din apropiere, Barbizon. Acolo, a devenit figura centrală a unui grup informal de artiști care îi împărtășeau filosofia artistică, printre care Jean-François Millet, Jules Dupré și Narcisse-Virgile Diaz de la Peña. Acest colectiv, care a devenit cunoscut sub numele de Școala de la Barbizon, a abandonat atelierul în favoarea observării directe a naturii. Picturile lui Rousseau din această perioadă, cum ar fi *Sub mesteceni, seara*, surprind spiritul liniștit, dar neîmblânzit al pădurii. El a portretizat copacii cu un caracter aproape uman, pânzele sale fiind impregnate de o dispoziție distinct melancolică și gânditoare, care a devenit semnătura sa.

Stilul artistic al lui Rousseau a fost definit de tehnica sa inovatoare și de rezonanța emoțională profundă. A reacționat împotriva peisajelor calme și idealizate ale Neoclasicismului, portretizând în schimb natura ca o forță sălbatică și neîmblânzită. Utilizarea sa de tușe mici, foarte texturate, și practica sa de a construi straturi de vopsea pentru a crea suprafețe bogate și palpabile au fost revoluționare, prefigurând tehnicile impresioniștilor. Criticii au considerat uneori lucrarea sa „neterminată”, însă acest efect a fost o alegere deliberată pentru a rămâne fidel experienței sale senzoriale imediate a peisajului. Prin amestecarea observației obiective, empirice, cu propriul său răspuns emoțional subiectiv, Rousseau a ridicat pictura peisagistică de la un gen minor la un mediu puternic de expresie personală.

Revoluția din 1848 a adus în cele din urmă o schimbare în climatul lumii artei, ducând la recunoașterea oficială mult așteptată a lui Rousseau. I s-a acordat o medalie de primă clasă la Salonul din 1849 și Crucea Legiunii de Onoare în 1852. Opera sa a fost celebrată la Expoziția Universală din 1855, asigurându-i reputația de maestru. Dincolo de artă, Rousseau a fost și un ecologist de pionierat, petiționând cu succes împăratul Napoleon al III-lea pentru crearea unei rezervații protejate în Pădurea Fontainebleau. Ultimii săi ani au fost marcați de greutăți personale și de o sănătate în declin. După ce a suferit un accident vascular cerebral, a murit la Barbizon pe 22 decembrie 1867, îngrijit de prietenul său apropiat Millet. Moștenirea lui Rousseau este imensă; nu numai că a eliberat pictura peisagistică, dar a și deschis calea pentru modernism, lăsând o amprentă de neșters pe cursul istoriei artei.