Joaquín Sorolla

Joaquín Sorolla y Bastida, născut la Valencia, Spania, pe 27 februarie 1863, s-a impus ca unul dintre cei mai renumiți pictori ai Spaniei, celebrat pentru măiestria sa în redarea luminii și scenele sale vibrante din viața spaniolă. Orfan la frageda vârstă de doi ani în urma unei epidemii de holeră, Sorolla și sora sa mai mică au fost crescuți de mătușa și unchiul lor matern. Talentul său artistic prodigios a fost evident de timpuriu; la nouă ani, primea educație artistică, iar la cincisprezece ani, a fost admis la Academia San Carlos din Valencia. Anii săi formativi au inclus studii suplimentare la Roma, finanțate printr-o bursă, și un sejur transformator la Paris în 1885, unde a intrat în contact cu pictura modernă, în special cu operele lui Jules Bastien-Lepage și Adolph von Menzel. În 1888, s-a căsătorit cu Clotilde García del Castillo, care avea să devină muza sa de o viață și un subiect frecvent în picturile sale.

Cariera timpurie a lui Sorolla, după mutarea la Madrid în 1890, a fost caracterizată de pânze mari explorând teme istorice, mitologice și realist-sociale. Revelația sa a venit cu „Otra Margarita” (O altă Marguerită, 1892), care a obținut o medalie de aur la Expoziția Națională de la Madrid și premiul întâi la Expoziția Internațională de la Chicago. Acest succes a fost urmat de „Întoarcerea de la pescuit” (1894), admirat la Salonul de la Paris și achiziționat de statul francez, semnalând direcția producției sale mature. O lucrare pivotală, „Moștenire tristă!” (1899), înfățișând copii infirmi scăldându-se în mare, i-a adus Marele Premiu la Expoziția Universală de la Paris din 1900. Deși această pictură a marcat apogeul angajamentului său față de temele sociale evidente, schițele pregătitoare au relevat interesul său crescând pentru captarea luminii sclipitoare și un mediu mânuit cu dibăcie, prefigurând celebrul său stil luminist.

Sorolla a devenit cunoscut drept „pictorul luminii”, excelând în captarea strălucitorului soare mediteranean și a efectelor sale asupra apei, peisajelor și oamenilor, în special pe plajele Valenciei natale. A pictat predominant în aer liber, pânzele sale purtând adesea urme de nisip, mărturie a angajamentului său direct față de subiecții săi. Stilul său, o variantă a impresionismului adesea numită „Luminism” sau „Sorollism”, implica pigmenți puternic împăstați, tușe viguroase și o paletă de culori strălucitoare pentru a transmite lumina și atmosfera intensă. Recunoașterea internațională a crescut odată cu o expoziție personală de mare succes la Galeriile Georges Petit din Paris în 1906, care a dus la numirea sa ca Ofițer al Legiunii de Onoare. Expoziția sa din 1909 la Hispanic Society of America din New York City a fost un triumf, rezultând în numeroase vânzări și o comandă prestigioasă de a-l picta pe președintele William Howard Taft.

Deși portretistica formală nu era genul său preferat, Sorolla a produs numeroase portrete convingătoare, adesea ale familiei sale, precum „Familia mea” (1901) și radiantul „Soția și fiicele mele în grădină” (1910). A găsit decorurile exterioare ideale pentru portretistică, surprinzând regalitatea spaniolă precum regele Alfonso al XIII-lea și personalități americane precum Louis Comfort Tiffany în medii scăldate de soare. Cea mai ambițioasă întreprindere a sa a fost „Viziunea Spaniei”, o serie de paisprezece picturi murale monumentale comandate de Archer Milton Huntington pentru Hispanic Society of America. Între 1911 și 1919, Sorolla a călătorit extensiv prin Spania, pictând viața regională, costumele și peisajele în aer liber. Acest proiect colosal, celebrând diversele culturi ale Peninsulei Iberice, i-a consumat ultimii ani și stă mărturie viziunii sale artistice și rezistenței sale.

Tragic, Sorolla a suferit un accident vascular cerebral în 1920, în timp ce picta un portret în grădina sa din Madrid. A rămas paralizat timp de trei ani și a decedat pe 10 august 1923, la Cercedilla. I s-au organizat funeralii de stat la Valencia, o dovadă a statutului său de erou național. Văduva sa, Clotilde, a lăsat moștenire multe dintre picturile sale și casa sa din Madrid publicului spaniol, ceea ce a dus la înființarea Muzeului Sorolla în 1932. Influența lui Sorolla s-a extins la un grup de pictori spanioli cunoscuți sub numele de „sorolliști”. Astăzi, lucrările sale sunt găzduite în muzee importante din întreaga lume, iar reputația sa pentru captarea luminii orbitoare și a spiritului vibrant al Spaniei cu o abilitate și o pasiune de neegalat continuă să crească, asigurându-i moștenirea ca unul dintre marii maeștri ai picturii spaniole.