Fațada grandioasă a unei catedrale domină scena, cu detaliile sale complicate și turnurile înalte care se înalță spre un cer azuriu presărat cu nori albi pufoși. Artistul surprinde cu măiestrie jocul de lumină și umbră, iluminând zidăria ornamentată și oferind profunzime arhitecturii. Clădirea pare să se extindă la nesfârșit, sugerând vastitatea pe care o conține.

Mai jos, se desfășoară o scenă plină de viață. Figuri în costume de epocă se adună, unele fiind aparent implicate în sarcini zilnice, altele pur și simplu observă, creând un sentiment de viață și activitate în jurul spațiului sacru. Compoziția atrage ochiul spre stradă, unde clădirile se retrag în depărtare, creând un sentiment de perspectivă care atrage spectatorul în inima orașului. Artistul folosește o paletă de culori estompate, cu tonuri calde, pământii care domină scena, împrumutându-i un sentiment de atemporalitate și demnitate liniștită. Pensulele par moi, iar impresia generală este de măreție pașnică și semnificație istorică.