Jenaro Pérez Villaamil

Jenaro Pérez Villaamil y d'Huguet (1807-1854) se remarcă drept figura proeminentă a picturii peisagistice romantice spaniole, un artist prolific a cărui operă a surprins esența monumentală și pitorească a Spaniei și dincolo de granițele ei. Născut la Ferrol, Galicia, la 3 februarie 1807, viața timpurie a lui Villaamil a fost strâns legată de activități militare. S-a înscris la academia militară din Santiago de Compostela, unde tatăl său preda, și ulterior a urmat studii literare la Madrid. Cu toate acestea, traiectoria sa s-a schimbat dramatic în 1823 când, după ce a luptat împotriva trupelor absolutiste și a fost rănit, a fost luat prizonier de război la Cádiz. Aici, în mijlocul adversităților, înclinațiile sale artistice au început cu adevărat să înflorească, ducându-l să studieze la Escuela de Bellas Artes din Cádiz și să înceapă o carieră care avea să redefinească pictura peisagistică în Spania.

Începutul anilor 1830 a marcat o perioadă semnificativă de dezvoltare și călătorii pentru Pérez Villaamil. Între 1830 și 1833, însoțit de fratele său Juan, de asemenea pictor, s-a aventurat în San Juan, Puerto Rico. Acolo, au întreprins decorarea Teatro Tapia, lucrând ca scenografi și perfecționându-și abilitățile artistice într-un mediu nou. La întoarcerea sa în Spania în 1833, o întâlnire pivotală la Sevilla cu renumitul pictor scoțian David Roberts s-a dovedit transformatoare. Roberts, un maestru al stilului peisagistic romantic britanic, a exercitat o influență decisivă asupra lui Villaamil, modelându-i abordarea compoziției, luminii și reprezentării grandorii arhitecturale, un stil pe care îl va urmări cu pasiune pentru tot restul carierei sale.

Stabilindu-se la Madrid în 1834, Pérez Villaamil s-a integrat rapid în vibrantul mediu artistic al epocii romantice, talentul său câștigând o recunoaștere tot mai mare. Anul următor, în 1835, a fost ales membru de onoare al prestigioasei Real Academia de Bellas Artes de San Fernando în domeniul picturii peisagistice. Participant activ la viața culturală a capitalei, s-a numărat printre fondatorii Liceo Artístico y Literario Español în 1837, unde ulterior a deținut importante funcții didactice și administrative. Statutul său în creștere a fost consolidat și mai mult în 1840, când a fost numit pictor de onoare al curții Reginei Isabela a II-a, producând peisaje spectaculoase și interioare monumentale pentru colecția regală.

Perioada turbulentă din punct de vedere politic a Regenței Generalului Espartero (1840-1844) l-a văzut pe Pérez Villaamil în autoexil, în principal în Franța și Belgia, aparent din motive artistice. Această perioadă petrecută în străinătate a fost extrem de productivă. A călătorit intensiv prin Europa, preluând comenzi pentru suverani și asociindu-se cu figuri politice și culturale cheie. În mod crucial, în această perioadă, la Paris (1842-1843), și-a publicat capodopera, „España artística y monumental”. Această carte somptuos ilustrată, cu litografii bazate în mare parte pe propriile sale desene, cu texte de Patricio de la Escosura, a devenit una dintre cele mai frumoase și influente cărți de călătorie ale romantismului spaniol, prezentând patrimoniul monumental al Spaniei. Recunoașterea sa internațională a crescut, aducându-i Legiunea de Onoare din partea Regelui Ludovic-Filip al Franței și făcându-l Cavaler al Ordinului Leopold al Belgiei.

La întoarcerea sa la Madrid în 1844, după căderea lui Espartero, Pérez Villaamil și-a reluat rolul proeminent în lumea artei spaniole. În 1845, a fost numit director adjunct și profesor de peisaj la Real Academia de San Fernando, devenind ulterior directorul acesteia. Din 1848, a predat și pictură peisagistică la Escuela Preparatoria de Ingenieros Civiles y Arquitectos. Stilul său artistic matur se caracteriza printr-un amestec captivant de fantezie și observație. Adesea exagera scara clădirilor pentru a le spori caracterul impresionant, folosind palete calde, strălucitoare, în tonuri aurii, și o atmosferă vaporoasă care învăluia obiectele și estompa distanțele. Picturile sale în ulei, de obicei de dimensiuni mici și medii, prezentau un desen puternic și o tehnică viguroasă de impasto. Un magnific acuarelist și un desenator fluent, schițele sale erau remarcate pentru eleganța și forța lor. Opera sa a primit elogii la nivel internațional, în special din partea lui Charles Baudelaire la Salonul de la Paris din 1846.

Producția prolifică a lui Jenaro Pérez Villaamil, cuprinzând un număr vast de picturi, acuarele și schițe, s-a concentrat în principal pe vederi panoramice ale monumentelor, orașelor și peisajelor naturale. Acestea nu erau simple înregistrări topografice, ci erau transformate de imaginația sa romantică pentru a obține efecte spectaculoase și grandioase, impregnate de un simț decorativ distinct. Cu toate acestea, ele păstrau o calitate descriptivă învățată de la Roberts, surprinzând spiritul artistului călător. Până în 1852, a continuat să călătorească intensiv prin Spania, căutând noi priveliști. Din păcate, cariera sa strălucită a fost curmată de o boală hepatică, și a murit la Madrid la 5 iunie 1854, la vârsta de doar patruzeci și șapte de ani. Pérez Villaamil a lăsat o moștenire de neșters, inițiind cultivarea sistematică a picturii peisagistice în Spania și consolidându-și locul ca cel mai important maestru romantic al genului.