Prin capturarea unei momente calme și contemplative, această lucrare transportă spectatorii în inima iernii. Scena se desfășoară dintr-un punct de vedere ridicat, arătând acoperișuri acoperite de zăpadă și peisajul arid dincolo. Paleta de culori ştearsă a nuanțelor de maron și gri se armonizează splendid, sugerând frigul sezonului și evocând sentimente de singurătate. Poate că aproape se poate auzi prospețimea aerului, liniștea fiind întreruptă doar de siluetele îndepărtate ale copacilor care se leagănă ușor în vânt; ele înfățișează umbre delicate împotriva unui cer vast și palid.

Compoziția ghidează privirea pe acoperișul înclinat către solul înghețat de dedesubt, unde ecouri îndepărtate ale formelor naturii sunt sugerate. Artistul folosește cu măiestrie spălări de culoare și linii delicate pentru a crea un sentiment de atmosferă și adâncime. Aceasta nu este doar o imagine a unei scene de iarnă, ci reflectă o narațiune profundă despre liniște și introspecție, întruchipând izolarea care adesea însoțește lunile mai reci. În contextul vieții lui Van Gogh, această pictură nu este pur și simplu o reprezentare a lumii din afara studioului său, ci o privire în peisajul emoțional al artistului în timpul unei perioade de dificultăți personale și explorări artistice.