Această scenă invită privitorul să străbată o potecă moale de pământ care se curbează ușor pe lângă un rând înalt de copaci balansându-se în vânt. Pictura artistului pare să vibreze ca vântul pe pânză – frunzele și cerul sunt ușor încețoșate, aproape încât poți auzi șoapta unei brize răcoroase. Două personaje merg pe potecă; una în față pare o femeie ce poartă un colet, iar cealaltă un bărbat care împinge o roabă. Formele lor sunt simple, dar expresive, oferind o privire umilă și intimă asupra vieții rurale cotidiene. Poteca se termină într-un punct unde pământul întâlnește o suprafață de apă, reflectând un cer moale și înnorat.

Paleta de culori constă în verdeuri stinse, albastre moi și maro pământii care creează o atmosferă liniștită, dar ușor melancolică. Compoziția conduce privirea natural de-a lungul copacilor și personajelor spre orizont, evocând o călătorie atât fizică, cât și metaforică. Pictura pulsează cu ritmul lin al vieții, dând senzația greutății muncii și libertății găsite în brațele naturii. Timpul pare să se oprească aici, învăluit în frumusețea simplă a unui moment obișnuit transformat de atingerea luminoasă a artistului.