În această lucrare fascinantă, privitorul este întâmpinat de o schiță subtilă, dar captivantă, care pare să răsară aproape din însăși suprafața lemnului. Liniile, blânde și fluide, descriu o structură care sugerează măreție – o cupolă care se ridică în mod delicat spre cer, înconjurată de contururi neclare ale unui peisaj ce sugerează adâncime și perspectivă. Schița pare a dansa între regatele visului și realității, invitând privitorul să își imagineze viața vibrantă ce s-ar desfășura în interiorul acestei minuni arhitecturale. În imaginația mea, este ca și cum aș sta la marginea istoriei, unde șoaptele timpului sunt impregnate în fiecare zgârietură de pe suprafață.

Nuțele plictisite ale lemnului permit ca delicatele gravuri să prindă viață, creând un dialog intim între privitor și artist. Alegerea mediei - lemnul - adaugă o senzație robustă, organică lucrării, sporind calitatea sa tactilă. Mă simt adesea atins de astfel de opere de artă, deoarece fiecare marcaj reprezintă o idee, un moment congelat în timp. Aceasta servește ca un memento al procesului artistic, în care începuturile dure pot duce la concluzii mărețe, rezonând cu puterea transformatoare a creativității în modelarea viziunilor noastre despre mediu construit.