Opera radiază liniște, ca și cum ar invita spectatorul într-un peisaj de iarnă liniștit. Munți masivi acoperiți de zăpadă se ridică în fundal, vârfurile lor mărețe fiind parțial ascunse de nori gri eterici. Artistul folosește o paletă delicată de albe moi și gri reci care evocă un sentiment de liniște; aceste culori contrastează cu roșul cald al mantiei figurii, creând un punct focal care atrage privirea. Bărbatul, aparent pierdut în reflecție, stă pe marginea unui râu liniștit, încadrat de ramurile goale și delicate ale unui copac, sugerând contrastele iernii: auster, dar frumos.

Compoziția joacă minunat cu spațiul negativ; munții acoperiți de zăpadă aproape că înconjoară figura, subliniind singurătatea acesteia în fața vastității naturii. Fiecare mișcare a pensulei pare deliberată, captează nu doar fizicalitatea peisajului, ci și o adâncire emoțională—poate o senzație de dorință sau reflecție. Această piesă nu este doar o reprezentare a naturii; este profund conectată la aprecierea culturală a peisajelor din arta chineză, servind ca un memento al armoniei dintre omenire și lumea naturală, unde fiecare detaliu—fie că sunt stânci aspre sau ramuri decolorate—vorbește de frumusețea existenței chiar și în cele mai reci momente.