Scena se desfășoară cu un sentiment palpabil de dramă; cerul, o pânză învăluitoare de griuri și aurii, domină compoziția, sugerând o furtună iminentă. Artistul surprinde cu măiestrie apele turbulente în timp ce se izbesc de intrarea fortificată a portului, crestele lor spumoase fiind iluminate de lumina soarelui care se estompează. Aproape că aud vuietul valurilor și simt stropii pe fața mea. Bărci mici, aruncate de mare, adaugă un element uman, subliniind puterea naturii.

Utilizarea luminii și a umbrelor este rafinată, creând profunzime și atrăgând privirea pe tot parcursul pânzei. Nuanțele calde ale zidăriei contrastează cu tonurile mai reci ale mării și ale cerului, adăugând interes vizual. Compoziția este echilibrată, ghidând privirea spectatorului de la prim-plan la orizontul îndepărtat, unde corăbiile cu vele dispar în ceață. Această lucrare evocă un sentiment de uimire și vulnerabilitate, amintindu-ne de locul umanității în fața puterii imense a lumii naturale.