Ochii sunt atrași imediat de fațada albă și sobră a templului antic, care se înalță cu mândrie pe fundalul tonurilor estompate ale peisajului deșertic. Este o structură cu linii simple, dar puternice, o mărturie a ambiției umane durabile. Artistul folosește cu măiestrie lumina și umbra pentru a oferi templului un sentiment de monumentalitate și eternitate. Cerul este o spălare de griuri moi, oferind un fundal dramatic, dar care nu umbrește niciodată subiectul principal. Scena evocă un sentiment de vastitate și izolare, permițând privitorului să mediteze asupra greutății istoriei și trecerii timpului.