Scena captează o strălucire etereală care învăluie figurile, simbolizând o prezență divină. Paleta de culori dominantă, dominată de albastru, conferă o calitate liniștitoare, dar mistică, reflectând un cer nocturn senin și natura contemplativă a momentului reprezentat. Arhitectura de tip fortăreață se înalță rezistentă și protector în prim-plan, sugerând teme de refugiu și siguranță în mijlocul incertitudinii. Fiecare fereastră circulară, reminiscentă de sanctuare antice, invită spectatorii să reflecteze asupra dualității izolării și comunității. Figurante, îmbrăcate în robe fluide, par să fie angajate într-un act solemn de rugăciune sau contemplare, posturile lor transmitând umilință și respect.

În contrast, formele întunecate se ascund în partea de jos, sugerând incertitudini latente sau poate rămășițele luptelor și schimbărilor. Această opoziție intensifică atracția emoțională a lucrării, îndrumând privirea spectatorului de la figurile luminoase spre regiunile întunecate de mai jos. Stilul artistic distinctiv al lui Roerich strălucește în acest amestec de realism și abstractizare, surprinzând esența spirituală în timp ce invită la reflecție personală. Lucrarea nu este doar o festă vizuală, ci și o narațiune profundă care răsună de-a lungul timpului, un ecou al căutării veșnice a umanității pentru divin în mijlocul complexităților vieții.