Gravura înfățișează două figuri, poate femei în vârstă, redate cu caracteristica duritate a lui Goya. Una, cocoșată și sprijinită de un baston, se apleacă greu, fața îi este ascunsă de o glugă; aproape un giulgiu. Poziția ei transmite greutatea vârstei și, posibil, a durerii, sau poate a unei profunde contemplații. Cealaltă figură, stând în picioare, este acoperită de o pelerină întunecată, înfășurătoare, care îi ascunde, de asemenea, fața, cu mâna ridicată.

Compoziția, executată cu linii sigure, creează un sentiment de neliniște. Figurile sunt amplasate pe un fundal minimalist, unde detaliile unui copac sugerează mediul exterior, dar există un anumit sentiment de închidere și izolare. Liniile aspre și contrastul puternic dintre lumină și umbră amplifică profunzimea emoțională, vorbind despre luptele nespuse ale vieții și destinul comun al omenirii.