În această piesă evocatoare, scena se desfășoară sub o pătură moale de zăpadă, unde o locomotivă cu aburi, motorul său emanând nori de fum alb, se află într-o stație acoperită cu zăpadă. Tonurile delicate de albastru și gri domină pânza, creând o atmosferă care se simte atât liniștită, cât și rece; pământul acoperit cu zăpadă reflectă lumina difuză, în timp ce copacii strâmbi care marginesc calea subliniază liniștea unei zile de iarnă. Detaliile roșii ale trenului—luminile sale strălucind pe fundalul înghețat—aduc o notă de căldură în mijlocul frigului, invitând privitorul să-și imagineze căldura focului dinăuntru.

Tehnica artistului folosește mișcări rapide ale pensulei, capturând cu măiestrie momentele efemere ale esenței de iarnă. Compoziția lui Monet invită ochiul să parcurgă scena din prim-plan—unde liniile se întind, împrejmuite de un gard de lemn—până la fundalul neclar ascuns în ceață. Această abilitate de a amesteca elementele evocă un sentiment de nostalgie, poate amintind de călătoriile efectuate în vremuri mai simple. Într-un context istoric, această lucrare reflectă epoca industrializării în ascensiune, contrastând lumea mecanică emergentă cu natura fără timp—o justapoziție armonizată prin atingerea blândă a lui Monet.