Această pictură surprinde frumusețea efemeră a toamnei printr-o delicată interacțiune de culoare și lumină, reprezentând copaci înalți de plop-alb care se înalță grațios pe un cer palid și luminos. Copacii sunt redați prin tușe rapide și aproape spirale, care transmit atât textura scoarței, cât și foșnetul ușor al frunzelor în bătaia vântului. În partea de jos, o combinație impresionistă de verdeții bogate și nuanțe vibrante de portocaliu se contopesc într-o suprafață reflexivă a apei, dând viață și strălucire scenei. Paleta cromatică este caldă, dar blândă, predominând galbenul auriu, roșul aprins și verdele adânc, evocând viu lumina blândă a anotimpului de tranziție.

Compoziția îmbrățișează cu măiestrie verticalitatea și reflexia, cu plopii subțiri înalțându-se în sus, în timp ce imaginile lor reflectate se unduiesc ușor dedesubt. Tehnica este tipică impresionistă, concentrându-se pe surprinderea momentului senzorial, mai degrabă decât pe detalii fine, folosind tușe largi și stratificate pentru a sugera formele, nu pentru a le defini clar. Opera stârnește o rezonanță emoțională liniștită, evocând starea meditativă a unei după-amiezi de toamnă în care schimbările subtile ale naturii sunt atât trecătoare, cât și profund resimțite. Pictată în perioada matură a artistului, reflectă fascinația sa constantă pentru lumina naturală și căutarea neobosită de a reda efectele sale mereu schimbătoare asupra peisajului.