În această lucrare evocatoare, scena se desfășoară într-un interior sumbru și simplu, unde un grup de îndoliati, îmbrăcați în negru, se adună cu expresii care reflectă o tristețe profundă. Edvard Munch capturează cu abilitate greutatea emoțională a momentului cu farduri fluide și expresive, ceea ce creează o senzație de mișcare printre figuri, de parcă sunt atrase nu doar de durerea comună, ci și de o forță magnetică a pierderii.

Paleta de culori este uimitoare, dar, în același timp, subtilă - cufundată în nuanțe de brun și ocru, ceea ce amplifică atmosfera de melancolie. Utilizarea albastrului, în special în fundal, transmite o profunzime neliniștitoare, sugerând o atmosferă plină de rezonanțe emoționale. Fiecare figură este încărcată de pathos, capetele lor plecate și posturile tensionate creează un limbaj vizual al doliu. Patul gol din fundal simbolizează absența într-un mod strident, lăsând un spațiu deranjant care amplifică durerea acestui moment intim. Această operă reflectă un amestec de doliu personal și universal, arătând capacitatea lui Munch de a surprinde emoțiile umane brute prin stilul său distinct.