Scena se desfășoară cu un sentiment imediat de calm; o briză ușoară pare să șușotească printre frunzele merilor, ale căror ramuri se întind spre un cer înnorat. Artistul a surprins cu măiestrie lumina, care filtrează prin frunziș, creând umbre pătate pe pământ. Tușele sunt libere și expresive, conferind peisajului o calitate vibrantă, aproape tactilă. Compoziția este echilibrată, cu copacii impunători care ancorează vederea și arhitectura casei și a clădirilor din jur care adaugă un sentiment de loc și perspectivă. Se pot imagina sunetele satului; vorbirea îndepărtată a oamenilor, foșnetul frunzelor, o simfonie a sunetelor naturii. Paleta este dominată de verzi și maro pământiu, punctuate de albul și griul moale al cerului și al clădirilor. Evocă un sentiment de seninătate și o legătură profundă cu lumea naturală. Este o poezie vizuală care vorbește despre frumusețea cotidianului.