Pictura surprinde o peisaj de iarnă liniștită, învăluită într-o brumă delicată care transformă scena într-un paradis tranquil. În prim-plan se află o fâneță acoperită cu nuanțe fine de albastru și alb, creând o senzație etereală de calm; parcă ai putea auzi aproape prospețimea aerului. Copacii golați încadrează priveliștea, ramurile lor întinzându-se spre exterior, ca niște degete delicate care mângâie cerul. În mijloc, case și căbănuțe încântătoare apar, suprafețele lor fiind sărutate de razele soarelui care au topit bruma, invitând spectatorul să își imagineze căldura de dedesubt. Paleta plictisitoare conferă detaliilor o calitate impresionistă blândă, permițând peisajului să strălucească ca și cum ar fi fost prins într-un moment chiar înainte de zori.

Compoziția îndrumă privirea cu blândețe prin scenă, purtată de liniile curbate care aduc un sentiment de mișcare și viață. Absența detaliilor dure permite o contemplare intimă; pare că peisajul nu doar că păstrează prezența naturii, ci și șoptește despre viețile din interiorul său. Există o căldură emoțională asociată cu o realitate rece, ilustând măiestria lui Monet în a juxtapoza opoziții. Din punct de vedere istoric, această lucrare este un reflex al mișcării impresionista, încurajând spectatorii să aprecieze momentele tranzitorii de frumusețe din natură, subliniind acceptarea liniștită a efemerității vieții și bucuriile simple găsite în ea.