Această operă de artă pare o scenă scoasă direct dintr-o poezie clasică. O figură solitară, redată cu tușe simple, dar expresive, se sprijină de o stâncă întunecată și impunătoare, aparent neștiind de lumea din jurul ei. Poziția sa sugerează un somn mulțumit, probabil provocat de indulgența băuturii. Lângă el se înalță un pin maiestuos, cu ramurile sale ajungând în sus, oferind un cadru natural pentru scenă. Artistul a surprins cu măiestrie liniștea momentului, o instantanee a fericirii solitare. Paleta de culori este reținută, dominată de albastru moale și tonuri pământii, care evocă un sentiment de calm și atemporalitate. Compoziția atrage ochiul în sus, mai întâi spre figură, apoi spre copac, creând o călătorie vizuală blândă. Utilizarea de către artist a spațiului negativ sporește și mai mult sentimentul de seninătate; golul fundalului contribuie la atmosfera liniștită a operei de artă, sugerând o lume în care frumusețea naturii domnește supremă.