Opera surprinde o dimineață venețiană într-o simfonie de lumină și umbră. Lumina moale și difuză a soarelui, parcă venită de pe orizont, scaldă scena; strălucirea sa conturează subtil clădirile iconice care mărginesc apa. O cupolă mare a unei biserici ancorează compoziția, un martor tăcut al trezirii orașului. Tușele de pensulă, libere și expresive, dau impresia de imediat, ca și cum artistul ar fi trebuit să surprindă rapid momentul trecător înainte ca lumina să se schimbe. Gondolele, umbre mici și întunecate pe apă, întrerup ușor fluxul orizontal, adăugând un element uman măreției arhitecturii. Este o poezie vizuală a Veneției, care rezonează cu liniște și un sentiment subtil de uimire.