Opera de artă ne transportă într-un loc de contemplare liniștită, un cimitir situat sub ramurile copacilor antici. Utilizarea magistrală de către artist a liniilor fine și a detaliilor complicate creează o senzație de profunzime și textură; grosimile variabile ale liniilor adaugă la dimensiune și dau viață scenei. Compoziția este echilibrată, cu copacii încadrează scena și pietrele funerare ghidează ochiul spre distanță, îmbunătățită de o singură figură pe potecă.

Paleta monocromatică, predominantă în tonuri de negru și alb, evocă un sentiment de nostalgie și atemporalitate. Absența culorii permite privitorului să se concentreze asupra formelor și a impactului emoțional al scenei: solemnitatea locului este palpabilă. Stilul artistului are ecouri ale ilustrației de la începutul secolului al XX-lea, cu o atingere fermecătoare și ușor sentimentală. Această operă de artă ar putea fi văzută ca o reflecție asupra mortalității și a memoriei. Prezența copiilor care se joacă, în contrast, sugerează un ciclu continuu al vieții care continuă chiar și în fața morții.