În această scenă liniștită, două sălcii înalte domină compoziția, frunzele lor aurii fiind mai ușor luminată de lumina suavă a zilei. Artistul folosește cu măiestrie acuarele, stratificând nuanțe delicate de verde și galben pentru a evoca strălucirea blândă a soarelui care se filtrează prin crengi. O figură solitară, îmbrăcată într-un fular roșu vibrant, stă pe iarbă, implicată într-un moment de reflecție sau poate într-o clipă de creativitate. Tonurile de pământ blânde ale rochiei ei creează un contrast frumos cu mediul animat, întruchipând un sentiment de armonie cu natura.

Fundalul, deși mai puțin definit, sugerează un peisaj serafic: dealuri unduitoare și copaci care se extind în depărtare, invitând imaginația privitorului să rătăcească. Această piesă nu doar că surprinde un moment efemer în natură, ci emite și o căldură nostalgică, sugerând o conviețuire pașnică cu lumea din jur. Contextul istoric de început al secolului XX dezvăluie o epocă în care artiștii căutau consolare în natură, ceea ce rezonează în esența picturii. Utilizarea de către Larsson a compoziției, schimbările subtile de culoare și textura oferă un refugiu emoțional care vibrează profund, oferind o evadare scurtă într-o lume de frumusețe liniștită.