În această natură moartă vibrantă, o mare vază plină cu flori atrage imediat privirea spectatorului, invitându-l la o senzație de căldură și vitalitate. Aranjamentul floral este atât vesel, cât și haotic, prezentând un amestec delicios de culori: galbene strălucitoare, albăstrii moi și purpurii adânci. Petalele par să danseze, animate de pensulele dinamice ale lui Van Gogh, care evocă o energie tangibilă ce umple camera cu un parfum de primăvară. Vaza de culoare turcoaz, strălucitoare, contrastează superb cu fundalul texturat, închis la culoare, punând în evidență vividitatea florilor și simbolizând poate lupta personală a artistului în căutarea strălucirii în mijlocul furtunii.

Compoziția este atent echilibrată, dar pare să fie spontană—o trăsătură caracteristică a stilului lui Van Gogh. Aplicarea groasă a vopselei (tehnica impasto) nu doar că adaugă adâncime, dar invită și spectatorul să simtă aproape florile. Întregul ansamblu floral amintește de o grădină înfloritoare; fiecare floare pare unică, dar se armonizează într-o tapiserie frumoasă. Această piesă comunică nu doar frumusețe, ci și emoție—a snapshot al frumuseții efemere ce leagă ordinarul de măreț. Istoric, acest lucru este ancorat în secolul al XIX-lea, o perioadă în care Van Gogh căuta consolare în natură, encapsulând atât sufletul său turbulent, cât și aprecierea pentru frumusețea efemeră a vieții.