Această pictură surprinde un curcan mort, întins pe o suprafață cu aripile ușor ridicate, parcă înghețat într-un moment de liniște grațioasă în mijlocul degradării inevitabile. Penajul curcanului este redat prin tușe groase și texturate, în contrast puternic cu fundalul neted al unui coș împletit în nuanțe calde de maro și auriu, adăugând adâncime caldă compoziției. Capul, cu detalii palide și carnale, iese în evidență clar în fața penajului întunecat și a umbrelor adânci din spate, întărind starea sumbră și solemnă. Folosirea clarobscurului de către Goya intensifică sentimentul vieții pierdute, dar conferă și o demnitate tăcută subiectului — o amintire a mortalității și o dovadă a măiestriei pictorului în jocul de lumină și umbră.

Compoziția este intimă și dramatică; curcanul ocupă o mare parte din suprafața pânzei, apropiind privitorul de acest martor tăcut al fragilității vieții. Paleta cromatică este dominată de tonuri pământii și negru profund, creând un contrast cu pielea palidă și textura caldă a lemnului din fundal, generând o tensiune vizuală puternică. Lucrarea reflectă subtil contextul istoric tulbure al Spaniei de la începutul secolului al XIX-lea, când moartea și supraviețuirea erau în strânsă legătură, și dezvăluie interesul lui Goya pentru subiecte cotidiene cu adâncime filosofică. În acest subiect modest, artistul surprinde ceva profund universal — liniștea după luptă și frumusețea chiar și în cele mai întunecate realități.