Jan van Huysum

Jan van Huysum (sau Jan van Huijsum), născut la Amsterdam la 15 aprilie 1682 și decedat acolo la 8 februarie 1749, se numără printre cei mai distinși pictori ai Epocii de Aur Olandeze, celebrat în special pentru naturile sale statice florale rafinate. A fost fiul cel mare al lui Justus van Huysum cel Bătrân, un artist versatil cunoscut pentru picturile florale și lucrările decorative, și al Margrietjei Schouten. Jan a crescut într-un mediu artistic; frații săi Jacob, Justus cel Tânăr și fratele său vitreg Michiel au devenit, de asemenea, pictori, continuând tradiția familiei. Bunicul său, Jan van Huysum cel Bătrân, era cunoscut pentru decorarea ușilor și a vazelor. Această imersiune timpurie într-o afacere artistică familială înfloritoare i-a oferit lui Jan o pregătire fundamentală în artele decorative de la o vârstă fragedă.

Van Huysum a primit instrucția artistică inițială de la tatăl său, dar talentul său înnăscut i-a permis rapid să-și depășească mentorul. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Amsterdam, unde s-a căsătorit cu Elisabeth Takens în 1704. Împreună au avut doisprezece copii, deși doar trei au supraviețuit părinților. Una dintre fiicele sale, Francina Margaretha van Huysum, a devenit, de asemenea, pictoriță de flori, posibil asistându-și tatăl. Van Huysum și-a stabilit rapid o reputație formidabilă, devenind, prin consens general, principalul pictor de natură statică al epocii sale, adesea aclamat ca „fenixul tuturor pictorilor de flori”. Devotamentul său pentru meșteșugul său era absolut și era cunoscut pentru natura sa secretoasă în ceea ce privește tehnicile sale, interzicându-le, se pare, chiar și propriilor frați să intre în atelierul său pentru a-și proteja metodele de purificare și aplicare a culorilor.

Picturile florale ale lui Van Huysum sunt capodopere de detaliu, eleganță și strălucire tehnică. Era renumit pentru capacitatea sa de a reda cele mai mici detalii cu o precizie uimitoare, înfățișând picături de rouă, insecte și texturile delicate ale petalelor cu un realism atât de mare încât păreau tangibile. Compozițiile sale, în special în perioada sa matură, se caracterizează printr-o eleganță și un echilibru infailibile, evitând supracompoziția care i-a afectat pe unii dintre contemporanii săi. O dezvoltare semnificativă în stilul său a avut loc după 1720, când a început să folosească fundaluri mai deschise, adesea gălbui, în locul fundalurilor mai întunecate ale lucrărilor sale anterioare; aceste piese ulterioare sunt considerate în general cele mai bune ale sale. Adesea prefera să picteze pe panouri netede de stejar sau cupru, ceea ce sporea luminozitatea și detaliile lucrării sale. Tehnica sa includea pictarea inițială a frunzelor în albastru și apoi aplicarea unei spălări maro sau verzi, o metodă inițiată de Otto Marseus van Schrieck. A pictat cu migală din flori vii, asamblându-și buchetele elaborate pe perioade îndelungate, așteptând uneori un an sau mai mult ca anumite flori să fie în sezon, subliniind perfecționismul său.

Abilitatea sa extraordinară i-a adus faimă imensă și succes financiar în timpul vieții. Picturile sale erau foarte căutate de regalitate și de colecționarii bogați din întreaga Europă, inclusiv Prințul William de Hesse, Sir Robert Walpole (Prim-ministrul britanic), ducele d'Orléans și regii Poloniei și Prusiei. Lucrările sale au atins prețuri excepționale, uneori obținând de patru până la cinci ori mai mult decât picturile lui Rembrandt. Această recunoaștere i-a asigurat că a murit un om foarte bogat. În ciuda succesului său, a avut puțini elevi; Margareta Haverman a fost o elevă notabilă, dar talentul ei înfloritor ar fi stârnit o asemenea gelozie în van Huysum încât a fost nevoită să părăsească atelierul său. Rivala sa contemporană în pictura florală a fost Rachel Ruysch, deși tratamentul luminos și însorit al lui van Huysum a dus la comparații cu Correggio, la fel cum Jan David de Heem, un maestru anterior, a fost asemănat cu Tițian pentru tonurile sale calde și aurii.

Deși Jan van Huysum este cunoscut predominant pentru naturile sale statice, s-a aventurat și în pictura peisagistică, deși aceste lucrări nu au primit același nivel de apreciere critică. Aproximativ jumătate dintre picturile sale din colecțiile publice sunt peisaje, înfățișând adesea scene imaginare italienizante cu ruine clasice, lacuri liniștite și copaci nemișcați, redate cu o netezime lucioasă pe care unii critici au considerat-o lipsită de viață sau „mai degrabă nefericită”, în special piesele sale mai mari. Peisajele sale mai mici, însă, au fost lăudate pentru atingerea lor delicată și detaliile plăcute. Cel mai vechi peisaj datat este din 1717, găzduit la Luvru. Van Huysum a produs, de asemenea, un număr semnificativ de desene, atât studii compoziționale pentru picturile sale, cât și reprezentări detaliate ale florilor individuale, reflectând observația sa ascuțită a naturii. Călătorea adesea în centre horticole precum Haarlem pentru a studia florile rare direct din natură.

Moștenirea lui Jan van Huysum este profundă. Abordarea sa inovatoare a compoziției, culorii și detaliilor a influențat profund traiectoria picturii florale timp de șaizeci până la optzeci de ani după moartea sa. Stilul său a devenit un punct de referință, inspirând numeroși adepți și imitatori, inclusiv membri ai propriei sale familii, Jan van Os și fiul său Georgius Jacobus Johannes van Os, frații Gerard și Cornelius van Spaendonck și Wybrand Hendriks. Astăzi, capodoperele sale sunt prețuite în muzee prestigioase din întreaga lume, inclusiv Luvru din Paris, Rijksmuseum din Amsterdam, Galeria Națională din Londra, Ermitajul din Sankt Petersburg și Muzeul Getty, atestând statutul său durabil ca unul dintre cei mai mari pictori de natură statică din istoria artei.