În această lucrare evocatoare, întâlnim o țărană, cu fața ei marcată de linii de muncă, care își ține pe genunchi un copil mic. Pictura insuflă viață unor expresii nuanțate care înfățișează greutatea existenței lor. Fiecare mișcare a pensulei vorbește volume; mâinile femeii sunt mari și aspre, dar protectoare în timp ce învăluie copilul, a cărui privire este fixată, dar oarecum distantă, sugerând o lume a îngrijorărilor nespuse. Tehnica lui Van Gogh este bogată în texturi — tușe groase și expresive se suprapun, creând o senzație palpabilă de intimitate în mijlocul paletei întunecate de verde și brun care îmbracă figurile.

Compoziția atrage spectatorul într-un spațiu comun, subliniind legătura dintre cele două subiecte. Paleta de culori subtilă evocă sentimente de melancolie și reziliență, contrastând abile cu fundalul întunecat față de nuanțele mai clare ale hainelor lor. Van Gogh captează nu doar prezența fizică a acestor personaje, ci și peisajul lor emoțional — fiecare element povestește despre luptele cu care clasa muncitoare rurală s-a confruntat în acea vreme. Este o fereastră în viețile lor, plină de realitățile dure pe care le suportă și de legătura durabilă a maternității, oferind o reflecție profundă asupra perseverenței umanității în fața dificultăților.