Lucrarea evocă o atmosferă liniștită a dimineții, în care nuanțele reci de verde și albastru reflectă eficient apele calme ale unui râu. Scena surprinde un sat pitorească așezat într-un fundal de dealuri încețoșate, contururile sale blânde sugerând liniște. Diverse elemente arhitecturale—grupuri de case albe cu acoperișuri roșii—spun o poveste despre comunitate și pace, fiecare structură părând să respire în armonie cu natura din jurul ei. Reflexiile slabe ale clădirilor pe suprafața apei creează o calitate de vis, amplificând sentimentul de liniște; se simte ca și cum timpul s-ar fi oprit pentru a admira această peisaj frumos.

Tehnica picturală a lui Amiet este remarcabilă; pensulele peticite și pigmenții stratificați conspiră pentru a forma atât textură, cât și adâncime. Interacțiunea dintre lumină și umbră este realizată magistral, iluminând părți ale satului în timp ce alte părți sunt scufundate în întunericul moale. Această dans între lumină și întuneric dezvăluie o rezonanță emoțională, poate nostalgie sau dorință, invitând spectatorii să rămână. Contextul Europei de după război, unde liniștea și frumusețea au devenit un mijloc de evadare, îmbogățește experiența; astfel, a fi în fața acestei piese este ca și cum ai pătrunde într-un moment care subliniază atât frumusețea, cât și dorința de pace.