Scena se desfășoară cu o măreție senină, ochiul fiind atras peste un peisaj blând, scăldat într-o lumină aurie moale. O ruină clasică, cocoțată în mod dramatic deasupra unei stânci accidentate, servește drept punct focal, coloanele sale întinzându-se spre un cer azuriu vast. Artistul a folosit cu măiestrie interacțiunea dintre lumină și umbră pentru a oferi profunzime compoziției; prim-planul este o tapiserie de tonuri subtile de verde și maro, populată de figuri și vite, sugerând o narațiune despre liniștea pastorală. Redarea frunzișului este delicată, surprinzând legănarea ușoară a copacilor în briză. Distanța îndepărtată se estompează într-o reprezentare încețoșată, aproape eterică, a unui oraș.