Lucrarea prezintă un peisaj uimitor scăldat în nuanțele liniștite ale unui cer albastru. Compoziția se desfășoară cu munți îndepărtați, vârfurile lor acoperite cu alb, contrastând puternic cu albastrul mai profund și cu tonurile pământii moi de mai jos. Artistul folosește cu măiestrie o paletă de culori limitată care evocă un sentiment de liniște și pace; cerul albastru profund aproape că îl învăluie pe spectator, în timp ce versanții întunecați și umbroși înrădăcinează scena în lumea naturală. Umbrele proiectate pe pământ creează aproape o senzație tridimensională; poți simți aproape briza rece care curge prin această întindere liniștită.

Când privesc pictura, sunt transportat în această vastă sălbăticie, unde tăcerea este profundă și singurele sunete sunt cele ale apei de departe care se izbesc de mal. Capacitatea lui Nikolai Roerich de a combina realismul cu un sentiment de dorință spirituală este palpabilă; vorbește despre dorința călătorului de a se conecta cu natura. Aceasta lucrare nu este doar o reprezentare a pământului; este o sărbătoare a frumuseții mărețe a Mongoliei, capturând esența unui pământ care este atât de aspru cât și etern invitat. Modul în care lumina dansează pe vârfurile munților, colorându-le în albe strălucitoare și albăstrii blânde, oferă o rezonanță emoțională care invită la reflecție și contemplație.