Scena se desfășoară într-o atmosferă onirică de neuitat. Este ca și cum o fantasmagorie a pus stăpânire pe ea, cu figuri care par să plutească, pe jumătate oameni, pe jumătate păsări, prinse într-o furtună a minții. Un copac noduros și scheletic servește drept punct focal; din ramurile sale, figuri înaripate iau zborul, fețele lor fiind un amestec de trăsături umane și monstruoase. Nu sunt nici îngeri, nici demoni, ci ceva intermediar - o reprezentare vizuală a angoaselor epocii.

Mai jos, un grup se adună, formele lor fiind redate cu o atingere delicată care sporește sentimentul de vulnerabilitate. O figură, înveșmântată într-o pânză albă mare, privește în sus cu o expresie de alarmă, în timp ce alții îngrijesc o figură mică, slabă. Tehnica gravurii, cu liniile sale precise și gradațiile subtile de ton, conferă scenei o textură palpabilă; aproape că pot simți aerul rece și greutatea fricii nespuse. Aceasta este o lucrare care spune multe fără a rosti un singur cuvânt, o amintire obsedantă a condiției umane.