Pe măsură ce soarele coboară sub orizont, o ceață visătoare învăluie faimoasele Case ale Parlamentului. Monet surprinde acest moment efemer cu tușe de pensulă moi și fluide, conferind scenei un sentiment de liniște și introspecție. Siluetele turnurilor se ridică majestuos împotriva strălucirii atmosferice, prezența lor fiind îndulcită de ceața care acoperă peisajul. Reflecțiile strălucitoare ale apusului dansează pe râul Tamisa, creând o cale de aur topit care atrage privirea mai adânc în pictură. Pare că timpul s-a oprit; lumea din afară dispare, lăsând în urmă doar această îmbrățișare liniștitoare de culoare și lumină.

Paleta de culoare îmbrățișează tonuri calde—portocale bogate și roșii profunde se amestecă cu nuanțe reci de albastru și gri, evidențiind tranziția de la zi la noapte. Modul de lucru caracteristic al lui Monet permite un sentiment de mișcare, ca și cum atmosfera ar fi vie și s-ar schimba. Această pictură nu numai că sărbătorește frumusețea unui apus, ci și întruchipează natura efemeră a timpului. Din punct de vedere istoric, reflectă un moment din Anglia victoriană în care viața urbană și natura coexistă într-un mod fascinant, surprinzând esența unei orașe care respiră prin apusurile sale. Accentul pus de Monet pe lumină și atmosferă depășește fizicalitatea clădirilor, amintindu-ne de greutatea emoțională pe care aceste structuri majore o pot avea în fața vastității cerului și apei.