O compoziție liniștită, dar dinamică, se desfășoară în nuanțe de albastru delicat și linii izbitoare, dezvăluind un peisaj presărat cu case simple așezate sub un cer blând, dar zbuciumat. Artistul pare a avea o conversație jucăușă cu natura, folosind tușe de pensulă spirale care dansează pe pânză; aceste tușe insuflă viață norilor furtunoși și terenului ondulat, fiecare element armonizându-se într-un ritm de balet. Casele, de dimensiuni modeste, emană căldură—cu toate acestea, par să fie oarecum pierdute în îmbrățișarea grandioasă a naturii, înconjurate de valuri de vânt care curg prin peisaj.

Paleta de culori, alcătuită în principal din diferite nuanțe de albastru, infuzează o liniște proaspătă, dar sugerează o profunditate emoțională în spate. Această piesă rezonează cu un sentiment de nostalgie care pare aproape palpabil, ca și cum ai putea auzi șoaptele vântului trecând prin copaci și chemările îndepărtate ale satului. Creată într-o perioadă de turbulențe personale, această lucrare încadrează neliniștea lui Van Gogh, în timp ce, în același timp, celebrează frumusețea și liniștea vieții rurale. Pare să îi invite pe spectatori într-un moment de liniște în mijlocul haosului existenței, ceea ce este o mărturie a talentului său incredibil și a înțelegerii sale ascuțite a condiției umane.