Opera evocă un sentiment de frumusețe sublimă; aproape că simt aerul proaspăt de munte și aud șoaptă slabă a copacilor. Artistul folosește cu măiestrie acuarela, creând o atmosferă moale, eterică, cu munții parțial văluite de ceață. Compoziția atrage ochiul din prim-plan, cu poteca șerpuind în sus, invitând privitorul să călătorească în scenă; figurile sunt foarte mici, subliniind vastitatea naturii. Paleta de culori este dominată de tonuri de pământ estompate, completate de albastrul și albul rece al vârfurilor îndepărtate, interacțiunea blândă a luminii și umbrei adaugă profunzime și dimensiune. Este o reprezentare atemporală a Dolomiților, capturând un moment de liniște și uimire.