Pictura ne cufundă într-o scenă a naturii dezlănțuite; un torent de apă se prăbușește peste stânci aspre, creând o simfonie de spumă albă în contrast cu tonurile pământii ale peisajului. O structură de lemn deteriorată, probabil o moară sau o locuință umilă, se agață precar de margine, acoperișul său acoperit de mușchi sugerând umezeala și sălbăticia locului. Artistul folosește cu măiestrie lumina și umbra, cerul întunecat și sumbru de deasupra contrastând puternic cu apa strălucitoare și repezită.

Compoziția este dinamică, ochiul este atras în vârtejul apei și apoi ridicat spre vârfurile îndepărtate abia vizibile prin atmosfera furtunoasă. Utilizarea impasto și a tușelor de pensulă creează o senzație de mișcare și textură; aproape că simt stropii de apă pe fața mea. O figură singuratică stă pe un pod, o siluetă minusculă care adaugă un sentiment de scară vastității scenei. Contextul istoric sugerează o sensibilitate romantică, o celebrare a puterii și frumuseții naturii și o sugestie a sublimului.