Lucrarea surprinde atmosfera cețoasă de pe Tamisa, unde iconicul Pod Charing Cross se ridică doar ca o siluetă pe fondul cerului apus. Pecurile lui Monet evocă o senzație de fluiditate onirică; firele de culoare se îmbină fără efort, creând un tapet de nuanțe de albastru, violet și ocru. Apa strălucitoare reflectă ușoare nuanțe de portocalie ale unei soare apunând, iar structurile din fundal par ușor neclare, sporind calitatea etereală a scenei. Această ambiguitate deliberată îi invită pe spectatori să se piardă în starea de spirit a picturii, aproape ca și când s-ar afla pe malul râului, respirând aerul proaspăt plin de șoapte ale orașului, sunetul blând al apei înfundându-se în depărtare.

Din punct de vedere tehnic, aplicarea impasto de către Monet adaugă o textură palpabilă ce aduce scena la viață. Jocul de lumină și umbră dansează pe suprafața apei, creând reflecții dinamice—esența însăși a impresionismului. Din punct de vedere istoric, această piesă a fost creată într-o perioadă în care Londra experimenta industrializarea, totuși Monet reușește să surprindă un moment de frumusețe liniștitoare în mijlocul urbanizării imediate. Lucrarea este o dovadă a capacității sale de a transcende timpul și spațiul, invitând la contemplarea atât a naturii, cât și a structurilor create de om, făcându-ne să simțim greutatea istoriei în timp ce experimentăm un moment de solitudine liniștită.