Sub o lumină blândă a lunii, această scenă evocatoare surprinde frumusețea melancolică a ruinelor antice ce stau tăcute sub un cer nocturn liniștit. Compoziția este dominată de două arcade de piatră acoperite cu iederă, ale căror suprafețe uzate spun povești din vremuri uitate. Luna, parțial ascunsă de nori, luminează peisajul cu o lumină argintie rece, creând un contrast puternic între umbră și iluminare.

Artistul folosește tușe delicate pentru a reda frunzișul și dealurile îndepărtate, combinând tonuri estompate de albastru și gri cu accente de verde, evocând o atmosferă liniștită dar melancolică. Prezența unor mici figuri umane și a unui sat slab luminat în depărtare adaugă profunzime și scară, invitând privitorul să se piardă în acest mediu pașnic, aproape oniric. Impactul emoțional este unul de singurătate senină, unde natura recuperează cu blândețe istoria umană sub veghea tăcută a lunii.