Scena se desfășoară în fața mea ca o scenă dramatică, peisajul este un fundal accidentat pentru această întâlnire. O figură, poate chiar Ovidiu, se odihnește într-o odihnă leneșă, înveșmântată în veșminte curgătoare de albastru închis și alb; în jurul lui, sciții, ale căror corpuri sunt sculptate de jocul de lumini și umbre, se adună. Pensulele artistului sunt pline de energie; rapide, decisive și impregnate de un sentiment de mișcare. Paleta de culori este ancorată în tonuri pământii, sparte de fulgere de culori vibrante în haine și pe cer. Calul, o prezență puternică și impunătoare, iese în evidență. Parcă artistul a vrut să transmită sălbăticia și ciocnirea culturală. Compoziția ghidează privirea prin scenă, de la figura culcată la figurile care o înconjoară, apoi la calul maiestuos, conectând fiecare element.